VIDEO Al doilea transport aerian cu echipamente medicale din Coreea de Sud a ajuns în România

Transport echipamente, sursa: Google
Transport echipamente, sursa: Google

A ajuns al doilea transport aerian cu echipamente medicale din Coreea de Sud. Aeronava C-17 Globemaster III a aterizat sâmbătă dimineața pe aeroportul Otopeni, cu 45 de tone de echipamente militare, mai exact alte 100.000 de combinezoane de protecție.

„Ministerul Apărării Naționale a solicitat Unității Multinaționale de Transport Strategic care operează de pe Baza Aeriană Papa din Ungaria, desfășurarea unei noi misiuni aeriene de urgență, pentru transportul a încă aproximativ 45 de tone de echipament medical de la Seul la București.

Echipamentele, constând în alte 100.000 de combinezoane de protecție, au fost achiziționate de statul român prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Sitiluații de Urgență, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 în țara noastră”, a transmis MApN.

Cele două zboruri solicitate de Ministerul Apărării Naționale cu aeronave C-17 Globemaster III reprezintă prima utilizare a orelor de zbor, alocate ca stat membru al Unității Multinaționale de Transport Strategic, pentru pentru misiuni de urgență în contextul gestionării pandemiei de coronavirus.
Distribuirea echipamentelor de protecție va fi realizată cu mijloace de transport din dotarea IGSU și, cu sprijinul inspectoratelor județene pentru situații de urgență, acestea vor fi distribuite și alocate, în funcție de nevoi, personalului medical din Ministerul Sănătății și echipajelor operative ale Ministerului Afacerilor Interne.

Coordonarea celor două zboruri s-a realizat, din partea României, de Centrul Național Militar de Comandă al MApN.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.