Viceprimarul Cornel Pieptea nu vrea să fie primar general interimar

Marin Ștefănel
Viceprimarul Cornel Pieptea, primul pion mutat pentru a-l alege ilegal pe Marin Ștefănel

PiepteaViceprimarul Capitalei Cornel Pieptea (PNL) a anunţat miercuri că nu vrea să fie primar general interimar, invocând probleme familiale.

”În așteptarea comunicării deciziei definitive și irevocabile din partea instanței în cazul lui Sorin Oprescu, grupul consilierilor generali ai PNL are ca prioritate identificarea soluțiilor pentru evitarea blocării activității Primăriei Capitalei. Consider că poziția de viceprimar este mai degrabă o funcție tehnică, specifică unui specialist în administrație, și în acest spirit am căutat să îmi exercit mandatul. Întrucât situația dificilă a Primăriei Capitalei impune atenția totală a viitorului primar general interimar, prezența sa fiind necesară 24 din 24 de ore, am reflectat atent la opțiunile mele și consider că în acest moment, datorită situației familiale, nu pot îndeplini cu succes atribuțiile unui primar general interimar”, a scris viceprimarul pe pagina sa de Facebook.

El precizează că nu și-a depus nici candidatura în cursa internă din cadrul PNL pentru desemnarea candidatului la Primăria Capitalei, iar în cadrul partidului va avea loc o discuție referitoare la interimatul de la PMB. ”După emiterea de către Prefect a ordinului prin care se constată suspendarea din funcție a lui Sorin Oprescu, Consiliul General va fi pus în situația de a alege, dintre viceprimarii existenți, persoana care va prelua în întregime atribuțiile primarului general. Voi discuta cu colegii mei liberali pentru a identifica o soluție, astfel încât bucureștenii să aibă un primar general interimar hotărât și capabil, căruia îi voi acorda sprijinul meu profesional. Sunt convins că la nivelul CGMB va fi desemnată persoana cea mai potrivită pentru a răspunde nevoilor actuale și urgente ale orașului”, a mai scris Pieptea.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.