Rafila: Primele cantităţi de Molnupiravir pentru pacienţii cu COVID-19 ar ajunge în ţară la sfârşitul săptămânii

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că primele cantităţi de Molnupiravir ar putea ajunge în ţară la finalul săptămânii.

„Lucrul pe care îl anunţ acum în premieră: am încheiat contractul, am semnat şi am stabilit ultimele detalii privind livrarea primului dintre cele două produse inovative, Molnupiravir, mă refer la cel care se administrează pacienţilor cu risc crescut, simptomatici, în centrele de evaluare sau în spitale. Primele cantităţi vor ajunge în România fizic probabil la sfârşitul acestei săptămâni, iar la direcţiile de sănătate publică, să le distribuie spitalelor şi centrelor de evaluare, în primele zile ale săptămânii viitoare”, a spus Alexandru Rafila, într-o conferință de presă la Ministerul Sănătății.

Ministrul Sănătății a adăugat că 3.800 de medici de familie efectuează deja testări pentru noul coronavirus în cabinete proprii.

„Sunt deja 3.800 de medici de familie care au intrat în acest sistem. Ieri a fost prima zi în care au început să testeze. Din cauza asta a crescut şi numărul de teste la peste 100.000. Ne-am confruntat în weekend cu problema testării, pentru că medicii de familie în acest weekend prelungit nu au lucrat şi am căutat soluţii la nivelul Municipiului Bucureşti prin deschiderea a 28 de centre care să testeze, alături de Staţia de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, pacienţii simptomatici pe baza unei programări”, a mai spus Alexandru Rafila.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.