Rafila, despre incendiul de la Spitalul de Copii: Transformatorul electric care a explodat era relativ nou

FOTO: gov.ro
FOTO: gov.ro

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că transformatorul care a explodat era la Spitalul de Copii Nicolae Robănescu era „relativ nou”.

„E, totuşi, ciudată această explozie a unui transformator, care am înţeles că nu era vechi. Era un transformator relativ nou. În momentul în care a fost realimentată zona, pentru că a fost o pană de curent acolo şi a durat mai mult de o oră, iar spitalul a funcţionat prin intermediul generatorului, s-a produs această explozie, în momentul în care energia electrică a revenit în reţea”, a transmis ministrul Rafila.

Potrivit ministrului, la Spitalul „Nicolae Robănescu” erau internaţi mulţi copii cu diverse grade de handicap sau boli rare. În cadrul acestei unităţi se realiza recuperarea neuro-motorie.

„Sunt şi copii cu afecţiuni neurologice, degenerative. E un spital foarte special din punctul acesta de vedere. Un spital foarte bun, de altfel. Şi impactul emoţional e foarte mare. Sunt copii mulţi dintre ei cu afecţiuni foarte serioase. Mă bucur că nu există niciun fel de victime”, a spus Rafila.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.