Procesul lui Sebastian Ghiță, judecat în ritm de melc: trei termene pe an

felicitări de Crăciun de la Sebastian Ghiță

Dosarul „Tracia-Asesoft”, vechi de 13 ani, în care este judecat deputatul Sebastian Ghiță are toate șansele să se transforme într-un caz „istoric” după ce, reprezentantul Ministerului Public a cerut acordarea unor „termene mai lungi” până la soluționarea unei excepții de neconstituționalitate.

Sebastian GhițăFaptele de care este acuzat Sebastian Ghiță s-au prescris din ianuarie 2014, dar acesta a cerut ca procesul să continue pentru a-și dovedi nevinovăția. Ultimul termen a fost pe 17 septembrie 2015 când s-a constatat că excepția ridicată de inculpați nu a fost luată în analiză de Cureta Constituțională, astfel încât judecătorii au decis să amâne cazul pentru 10 decembrie 2015.

În urmă cu câțiva ani, trimiterea dosarelor la Curtea Constituțională era cea mai eficientă metodă de tergiversare, judecata fiind blocată între câteva luni și un an și jumătate.

Temene lungi și rare

Având în vedere situația inedită, pe 10 februarie 2015, judecătorii de la Curtea de Apel București au decis ”după deliberare, Curtea apreciază întemeiată solicitarea reprezentantei Ministerului Public de acordare a unor termene mai lungi în vederea urmăririi soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate. (…) În aceste condiţii Curtea acordă un termen mai lung şi emite adresă către Registrul Oficiului Comerţului pentru a obţine informaţiile actualizate cu privire la S.C. Closani Net S.R.L. cu menţiunea că din informaţiile instanţei lichidatorul judiciar Dumitrescu Marian a decedat şi să s precizeze dacă a fost desemnat un alt lichidator”, stabilea la începutul anului instanța. De atunci au mai trecut două termene, interval în care nu s-a mai întâmplat nimic. De-a lungul timpului, mai multe instanțe au căutat să scape de acest dosar fără sfârșit, iar mai mulți judecători au făcut cereri de abținere.

 Acuzații prescrise

Sebastian Ghiţă, în prezent deputat PSD, este acuzat de procurorii de complicitate la înşelăciune şi fals în declaraţii într-o afacere cu produse petroliere care ar fi prejudiciat statul cu 20 de miliarde de lei vechi. În 2002, Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată sub acuzaţia de înşelăciune şi fals în declaraţii alături de alte nouă persoane, respectiv Berendel Dan Florin, Gheorghe Romulus, Lalu Ioan Gheorghe, Lenghel Alexandru, Iriza Ştefan, Ştefan Stela, Nicorici Mircea Daniel, Ştefan Stela, Grigoriu Dan Constantin. Procurorii susțin că cei nouă învinuiţi, prin intermediul mai multor companii, ar fi vândut produse petroliere către OMV eludând taxa taxa pentru fondul special al drumurilor publice.

Ghiţă a fost achitat în prima instanţa în 2011. În 2004, în alte două rânduri, Ghiţă a fost achitat de Tribunalul Bucureşti şi mai apoi şi de către Curtea de Apel. Deciziile au fost casate însă de către ICCJ şi s-a decis rejudecarea cazului.

Plimbat între instanțe

Timp de 5 ani dosarul s-a rejudecat la Tribunalul Bucureşti, iar în noiembrie 2011 Ghiţă a fost din nou achitat de către Tribunal în prima sentinţa dată în urmă rejudecării dosarului. Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată pentru complicitate la înşelăciune după ce, în calitate de administrator al Asesoft Com SRL- Ploieşti, în perioda aprilie-mai 2001 a indus şi menţinut în eroare Ministerul Transporturilor declarând cu ocazia achiziţionării de carburanţi auto fără „taxa Băsescu”, că aceştia sunt folosiţi în alte scopuri decât circulaţia pe drumuri publice, în realitate produsele fiind comercializate cu taxa inclusă în preţ, cauzându-se Ministerului Transporturilor o pagubă în valoare totală de 1.671.912.143 de lei vechi.

Cetățeanul TV

2 COMENTARII

  1. E clar nu ?Legea nu e egala pentru toti !! Se trag sforile ,nu si a pierdut nici imunitatea ca e de al prietenilor ,si uite asa infractorii ne fac legile !! Popor roman cat timp te mai lasi jefuit si prostit de acesti talhari ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.