Primul securist cu onoare. A dat dreptate CNSAS și a demisionat din partid și din consiliul local

sursa: Romania Libera

Un fost ofițer al Securității, consilier local în Timiș, și-a recunoscut în instanță calitatea și a demisionat din funcție. Este pentru prima oară în activitatea de două decenii a Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS), când un fost ofițer de Securitate dă dreptate CNSAS și refuză să se judece în instanță, așa cum cere procedura.

Premiera a fost anunțată public de Germina Nagâț, membru în Colegiul Director al CNSAS.

„Poate că nu știți, dar azi e zi de sărbătoare! Vreau să sărbătorim împreună, dragi prieteni și neprieteni, primul caz în care un ofițer de Securitate chemat în instanță de CNSAS pentru încălcarea drepturilor omului refuză să se judece cu noi, ba chiar ne dă dreptate (”achiesează”, cum zice dumnealui în textul de mai jos). În plus, își dă și demisia din funcția de consilier local, pe care a ocupat-o în urma alegerilor din 2016.
Este prima oară când se întâmplă asta, în cele două decenii de la înființarea CNSAS și promulgarea legii deconspirării Securității! Pentru prima dată, un ofițer de Securitate admite că a încălcat drepturile omului (căci asta înseamnă să fii ”lucrător al Securității”, în sensul legii) și nu combate în instanță, invocând în apărarea sa regulamente, ordine militare, salvarea națiunii și a planetei Pământ! De asta zic că avem ce sărbători! E prima reacție de bun-simț din partea unui fost purtător al uniformei de securist și prima demisie dintr-o funcție publică, motivată astfel. Îl felicit pe domnul Bivolaru, iar justiției din România nu pot decât să-i urez ”La mai multe” procese cu securiști terminate în acest fel!”, scrie Germina Nagâț pe pagina sa de Facebook.

În documentul remis Curții de Apel București, Sorin Bivolaru recunoaște că a fost ofițer de Securitate într-o unitate militară, dând dreptate CNSAS și cerând admiterea acțiunii Consiliului în instanță.

„Achiesez la obiectul acţiunii în constatare şi sunt de acord cu admiterea acţiunii. Solicit să constataţi existenţa calităţii de lucrător al Securităţii a subsemnatului (ofiţer de contrainformaţii militare într-o unitate militară)”

Fostul ofițer de Securitate mai anunță că-și dă demisia din cele două calități publice pe care le deține, respectiv de membru PMP și cea de consilier local..

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.