Ministrul Sănătăţii, anunţ BOMBĂ: Certificatul verde nu mai prezintă importanţă

Certificatul verde ar fi trebuit impus în România în luna septembrie, pentru a preveni decesele înregistrate pe fondul COVID-19 în lunile octombrie și noiembrie, a spus ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Acum documentul nu mai prezintă aceeași importanță.

CITEŞTE ŞI: Rafila, despre fondul pentru despăgubiri în caz de efecte adverse propus de Pfizer: Nu avem cum să o facem

Obiectivul lui Alexandru Rafila nu a fost, odată cu preluarea conducerii Ministerului Sănătății, impunerea certificatului verde la locul de muncă, ci ținerea sub control a pandemiei de coronavirus.

Discuțiile se poartă, de fapt, în jurul subiectului vaccinării, care prezintă o pantă descendentă și în prezent.

Greşelile văzute de ministrul Sănătăţii

„Eu cred că au fost mai multe greșeli care s-au făcut în timp în ce privește vaccinarea, și declarații care au fost politizate, și asumări care nu au dus la absolut nimic. Din păcate, același trend, înregistrat din noiembrie, de scădere a interesului pentru vaccinare se înregistrează și acum.
Alexandru Rafila, despre vaccinarea copiilor

E bine că oferim acum și posibilitatea părinților să vaccineze copiii dacă doresc. Am făcut un site frumos și convingător pentru cei care vor să se vaccineze și-i sfătuim să-și vaccineze copiii, mai ales dacă sunt copii cu boli cronice”, a declarat ministrul Sănătății.

Vaccinarea copiilor

Campania de vaccinare pentru copiii cu vârste între 5 și 11 ani a debutat în țara noastră săptămâna trecută, cifrele înregistrate fiind surprinzătoare. Potrivit unor informații anterioare furnizate de ministrul Sănătății, în total, în România sunt deja câteva mii de copii vaccinați împotriva coronavirusului la această categorie de vârstă.

Provocat să comenteze situația certificatului verde, Alexandru Rafila a precizat că importanța documentului care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea negativă COVID-19 scade în timp.

„Semnificația, dacă vreți, a certificatului verde a scăzut în timp, pentru că transmisibilitatea, după cum observați, nu e influențată la fel ca la valul precedent. Ideal era să avem acest certificat în septembrie, încât să prevenim decesele din octombrie și noiembrie.

Acum, și în general, dacă discutăm de certificatul verde, trebuie aplicat rapid înainte de o creștere abruptă a numărului de îmbolnăviri. Din această cauză, cred că adoptarea unui astfel de instrument, când s-a terminat valul, are o semnificație mult mai mică pentru sănătatea publică”, a afirmat Alexandru Rafila în cadrul unei intervenții televizate la B1TV.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.