Ministrul Mediului: Lansăm, începând cu 1 aprilie, programul „Curăţăm România”

Tanczos Barna ,sursa: Facebook

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat că ministerul va derula, pe parcursul lunii aprilie, cu sprijinul autorităţilor locale, „Curăţăm România”. Acesta este un program naţional de colectare a deşeurilor. 

„Lansăm, începând cu 1 aprilie, pe toată luna aprilie, programul ‘Curăţăm România’. Am început organizarea cu toate unităţile administrativ-teritoriale, cu toate primăriile. Pregătim o finanţare de la Administraţia Fondului pentru Mediu, astfel încât cheltuielile de ecologizare, parţial, să fie decontate de AFM şi să susţinem cheltuielile de transport, colectare, cheltuieli cu utilajele de colectare şi să susţinem, parţial, şi cheltuielile de depunere la gropile autorizate, astfel luna aprilie să fie luna în care toată lumea face un efort suplimentar în interesul mediului, în interesul curăţeniei”, a precizat ministrul Mediului.

Sunt necesare acţiuni dure împotriva celor care nu respectă regulile de protecţie a mediului, dar şi de măsuri de prevenţie, potrivit digi24.ro.

„Soluţia normală, într-o ţară normală, este prevenţia şi nu intervenţia ulterioară. România, din păcate, nu se numără printre ţările în care conştiinţa civică şi atitudinea normală să caracterizeze populaţia din majoritatea zonelor”, a declarat ministrul Mediului.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.