Fostul principe Nicolae, fără permis din cauza vitezei excesive

Fostul Principe Nicolae a circulat cu 112 kilometri la oră într-un sat din Argeş

Fostul principe Nicolae a rămas, azi, fără permis de conducere pentru 90 de zile, din cauza vitezei excesive. Poliţiştii l-au prins circulând cu 112 kilometri la oră în localitatea Băiculeşti, judeţul Argeş.

Fostul principe Nicolae, fără permis din cauza vitezei

Surse judiciare au declarat, joi, pentru News.ro, că fostul principe Nicolae a rămas fără permis pentru că a circulat cu viteză exesivă într-o zonă cu restricţie de 50 de kilometri la oră. Pe lângă permisul suspendat, fostul principe s-a ales şi cu o amendă de 1.350 de lei.

Cine este fostul principe Nicolae

Nicholas Michael de Roumanie Medforth-Mills este fiul principesei Elena a României şi nepotul cel mai vârstnic al fostului rege Mihai I al României. S-a născut la 1 aprilie 1985 la Meyrin, Elveția. A vizitat România în 1992, cu ocazia primei vizite a bunicului său după începutul exilului din 1948, potrivit wikipedia.

La împlinirea vârstei de 25 de ani Nicolae a primit titlul de Principe al României, cu rangul și apelativul de Alteță Regală, fiind al treilea în ordinea de succesiune dinastică. Adus în România de principesa Margareta, care l-a susținut financiar și în timpul studiilor din Marea Britanie, a învățat limba română și a participat la activități publice ale familiei sale și a fost implicat în acțiuni caritabile.

Regele Mihai i-a retras titlul de principe

Regele Mihai i-a retras titlul de Principe lui Nicolae. Reprezentanţii Casei Regale au declarat ulterior că au decizia a fost luată din cauza incompatibilităţii morale a principelui cu rigorile cerute de această titulatură. Ulterior, au fost mediatizate zvonuri lansate de o fostă parteneră a tânărului care a pretins că a născut un copil din relaţia extraconjugală, potrivit adevarul.ro.

„În ziua de 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de «Principe al României» şi calificativul de «Alteţă Regală».

De asemenea, Regele a exclus pe Nicolae din Linia de Succesiune la Coroana României. Aceste hotărâri au intrat în vigoare în aceeaşi zi”, se precizează într-un comunicat al Biroului de Presă al Regelui Mihai, remis agenţiei mediafax.

În comunicat se specifică faptul că „Regele Mihai a luat deciziile de mai sus cu gândul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei şi vieţii fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei”.

„Majestatea Sa a afirmat că Familia Regală şi societatea românească din acele vremuri vor avea nevoie de o cârmuire sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect şi mereu cu gândul la ceilalţi”, se mai arată în comunicat.

„Păstrând aceeaşi afecţiune nepotului său”, Regele Mihai „nădăjduieşte că Nicolae va găsi, în anii viitori, un fel potrivit de a-şi servi idealurile şi de a folosi calităţile cu care Dumnezeu l-a înzestrat”, se mai spune în comunicat.

Avocaţii lui Nicolae au declarat ulterior că n-au văzut niciodată documentul oficial care ar fi fost parafat de Regele Mihai, aflat la vremea respectivă în Elveţia, grav bolnav. Până în acest moment, nu este clar dacă fostul suveran al României şi-a pus semnătura pe actul de revocare, aşa cum au declarat oficiali ai Casei Regale.

Principele Nicolae și Alina-Maria Binder s-au căsătotit, în septembrie 2018 la Sinaia. La nuntă au participat numeroși reprezentanți ai nobilimii din Europa, precum și vedete din România, prietene ale principelui.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.