Ciolacu a trimis Corpul de Control la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități!

Premierul Marcel Ciolacu a a trimis marți Corpul de control la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD).

CITEŞTE ŞI: Ciolacu a început demiterile în scandalul ororilor din azile

Corpul de control va verifica activitatea după ce premierul l-a demis deja pe președintele instituției, Mihai Tomescu, și pe vicepresedinta Adela Crăciun.

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) a constatat încă din august 2022 și noiembrie 2022 condițiile în care erau ținuți bătrânii în cele două azile din Voluntari gestionate de Asociația „Sfântul Gabriel cel Viteaz”.

Controale

Autoritatea a făcut controale la cele două azile după sesizări de la vecinii unui centru și de la Centrul de Resurse Juridice (CRJ), și arată că Direcțiile de asistență socială (DGASPC) din Sectorul 3 și din Ilfov ar fi transmis că situațiile s-au rezolvat.

ANPDPD este în subordinea Ministerului Muncii (ministru Marius Budăi).

Primul control făcut de inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități a început la Centrul de Îngrijire și Asistență (CIA) „Sfântul Gabriel cel Viteaz” ce aparține Asociației „Sfântul Gabriel cel Viteaz” ca urmare a sesizării depuse în iulie 2022 de o familie vecină cu azilul.

Controlul s-a încheiat cu 24 de probleme găsite de inspectori, de la mâncare, frig, lipsa medicației și până la faptul că o bătrână fusese ținută în izolare. Rezultatul controlului? ANPDPD susține că soluțiile ar fi fost implementate de către angajații Asociației „Sfântul Gabriel cel Viteaz”, cât și de specialiști ai DGASPC Sector 3. Ulterior, după apariția dosarului DIICOT, ANPDPD a retras licența de funcționare acordată centrului.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.