Când vor vedea românii scăderi de prețuri la produsele de bază

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului Ştefan Radu Oprea, anunță că vor putea fi observate scăderi de preţuri la produsele de bază, începând cu luna august.

„Eu sunt convins că vom vedea, începând cu luna august, scăderi de preţuri la aceste produse, ceea ce arată că, printr-un dialog normal între stat şi actorii din piaţă, lucrul acesta se poate face”, a declaratat ministrul Radu Oprea.

Potrivit ministrului, nu ar exista instituţii precum Consiliul Concurenţei, dacă piaţa ar fi perfectă.

„Putem echilibra poziţiile, dacă am învăţa să ne asociem, dacă şi poziţia furnizorilor de produse agroalimentare ar fi una puternică, care ar putea negocia de pe o poziţie la fel de solidă cu partea de retaileri. Din păcate, în România asocierea încă mai are o tară a trecutului de până în 1989, iar în ultima vreme, glumesc spunând, dar poate că e desprinsă din realitate această glumă, că prima întrebare pe care ne-o punem când vrem să ne asociem mai multe persoane nu este ce câştigăm împreună, ci prima întrebare în România este: «Cine e şeful?» şi atunci asocierea nu există. Ar trebui să trecem de acest lucru, să învăţăm să ne asociem, pentru a putea să avem o poziţie echilibrată în competiţia cu marii actori”, a spus Oprea, potrivit News.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.