Alertă de vreme rea în Dâmbovița. Lista localităților vizate

Avertizarea în Dâmbovița este valabilă de la ora 12.40 până la ora 14.00. Vor fi căderi de grindină de dimensiuni mici – posibil în cantități importante, frecvente descărcări electrice, averse care vor cumula 20…25 l/mp.

Interval de valabilitate va fi cuprins intre 25 mai ora 12:00 – 27 mai, ora 23:00

Manifestări de instabilitate atmosferică

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și căderi de grindină.
 Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și pe arii restrânse 30…40 l/mp.

Fenomene meteorologice asteptate: local vor fi: grindină de dimensiuni mici – posibil în cantități importante, frecvente descărcări electrice, averse care vor cumula 20…25 l/mp. In judetul Dâmboviţa vor fi vizate Moreni, Pucioasa, Fieni, Voinești, Bezdead, Valea Lungă, Moroeni, Buciumeni, Vulcana-Pandele, Runcu, Glodeni, Ocnița, Brănești, Iedera, Pietroșița, Cândești, Vulcana-Băi, Pietrari, Vișinești, Bărbulețu, Moțăieni, Pucheni, Vârfuri, Râu Alb;

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.