Zeci de locatari evacuați în urma unui incendiu izbucnit la un bloc din Mureș

Peste 30 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc de locuinţe din Târgu Mureş după producerea unui incendiu la un apartament situat la primul etaj.

„Apartamentul este la etajul 1 dintr-un bloc cu 4 etaje. S-au evacuat 31 de locatari, evaluaţi de echipajele medicale ce încadrează autospecială de transport personal şi victime multiple. Incendiul este lichidat. La faţa locului s-au dislocat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple, autospecială de salvare de la înălţime şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă”, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş, potrivit .g4media.ro.

La momentul izbucnirii incendiului, doi locatari din apartamentului în care a izbucnit incendiul s-au autoevacuat, fiind preluaţi de echipajele medicale. „Suprafaţa afectată de incendiu este de aproximativ 17 mp. Acesta s-a manifestat cu degajări mari de fum, echipajele acţionând pentru ventilarea tuturor apartamentelor şi pentru identificarea şi lichidarea eventualelor focare ascunse. Cauza şi împrejurările producerii incendiului sunt în curs de stabilire”, a precizat ISU Mureş.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.