VIDEO Taximetrist, filmat în timp ce aruncă patru pungi de gunoi din portbagajul mașinii

Revoltător. Un taximetrist din orașul Galați a fost filmat de o cameră stradală în timp ce aruncă patru pungi de gunoi din portbagajul mașinii, direct pe stradă. El a fost amendat de polițiștii locali cu suma de 500 de lei.  

Incidentul s-a produs pe o stradă din Galați și a fost surprins de cameră de supraveghere a unei firme. În imagini se observă cum bărbatul aflat la volanul unui taxi oprește mașina lângă un bloc și aruncă patru pungi de gunoi. Acestea cad pe trotuar în timp ce șoferul pleacă de la fața locului.

„În cadrul verificărilor efectuate în vederea soluționării unei sesizări, polițiștii locali din cadrul Serviciului de Protecție a Mediului au constatat că numitul N.I., a aruncat dintr-un autoturism, pe trotuarul aferent unui bloc de pe strada Stadionului, patru pungi din plastic ce conțineau deșeuri menajere, dăunând astfel curățeniei din zonă. Persoana în cauză a fost identificată, și chiar dacă inițial a negat fapta, în fața dovezilor filmate a recunoscut și a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 500 lei”, a anunțat Biroul de Presă al Poliției Locale Galați.

În conformitate cu prevederile HCL 260/2018, pentru depozitarea deșeurilor pe domeniul public, sancțiunile pot ajunge până la 1.000 de lei.

Pe tot parcursul anului 2019, polițiștii locali din cadrul Serviciului de Protecție a Mediului au aplicat peste 100 de sancțiuni contravenționale, persoanelor fizice dar și celor juridice, pentru depozitare/abandonare deșeuri, aruncarea pe spațiile verzi de mase plastice, hârtii, sticle, deșeuri menajere și orice alte deșeuri, etc. Valoarea acestor sancțiuni depășește suma de 36.000 lei.

sursa: Poliția Locală

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.