Dâmbovița. Accident neobișnuit de circulație

O femeie în vârstă de 57 de ani a ajuns la spital de urgență după ce a fost lovită de roata desprinsă de la un autoturism.

Femeia fost rănită în urma unui accident rutier, produs pe drumul județean 702L, în localitatea Ludești. Până să fie transportată la spital, ea a primit îngrijiri medicale de la echipajele de intervenție ajunse la fața locului. ,,În urma deplasării la fața locului, respectiv pe drumul județean 702L, și din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat de 30 de ani, din Scheiu de Jos, în timp ce ar fi condus un autoturism, în interiorul localității, în direcția Scheiu de Jos – Hulubești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers într-o curbă, moment în care una dintre roțile autoturismului s-ar fi desprins și ar fi accidentat o femeie de 57 de ani, din Scheiu de Jos, care se deplasa în calitate de pieton”, a comunicat IPJ Dâmbovița. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.