Vești bune pentru legumicultori. Programul Tomata continuă și în 2020

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunță că programul ”Tomata” – „Ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate”, continuă şi în anul 2020.

Termenul limită de înscriere în program este 15 aprilie, iar termenul limită de valorificare a producţiei este 15 iunie, inclusiv.

”În plus, pentru a avea siguranţa că tomatele ce vor fi oferite populaţiei vor avea o calitate cât mai bună, beneficiarii trebuie să deţină un registru de evidenţă a tratamentelor de protecţie a plantelor, ce va fi verificat de către inspectorii Autorităţii Naţionale Fitosanitare. Reprezentanţii Direcţiilor pentru Agricultură Judeţene efectuează verificări la începutul rodirii şi înainte de începerea recoltării în vederea evaluării producţiei”, se arată în comunicatul Ministerului Agriculturii.

Bugetul total al programului pentru Ciclul I este de aproximativ 40 milioane euro, iar beneficiarii trebuie să valorifice o cantitate de 3 tone/1.000 mp.

”Ca element de noutate, în anul 2020, verificarea preliminară a dosarelor şi instruirea fermierilor privind respectarea normelor de utilizare a produselor de protecţia plantelor se va realiza  de către reprezentanţii Direcţiilor pentru Agricultură judeţene şi respectiv, de către inspectorii Autorităţii Naţionale Fitosanitare, la Primăria localităţii respective. Măsura va fi luată în special pentru cele câteva judeţe unde sunt foarte mulţi beneficiari şi pentru a venii în sprijinul fermierilor”, se mai menționează în comunicat.

Mită pentru a intra în Programul Tomata. Șeful Direcţiei pentru Agricultură Gorj, trimis în judecată de DNA

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.