Vâlcea. O femeie, anchetată pentru abandonul bebelușului într-un sac

FOTO: esudroff /Pixabay.com
FOTO: esudroff /Pixabay.com

O femeie de 39 de ani dintr-o comună din apropierea Râmnicului este cercetată pentru vătămarea nou-născutului. Ea a născut într-o toaletă dintr-un spaţiu comercial şi şi-a abandonat copilul înfăşurat într-un sac în parcare, au comunicat, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

„Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au stabilit că cele sesizate se confirmă. Din primele verificări efectuate, a fost identificat, într-un sac, în parcare, un copil nou-născut, care prezenta semne vitale. Acesta a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Loredana Sandu.

Femeia a fost identificată în scurt timp după ce a plecat cu maşina din parcarea centrului comercial aflat la ieşirea înspre Drăgăşani. Ea este cercetată în prezent de poliţişti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămarea nou-născutului, a mai precizat reprezentanta Poliţiei Vâlcea, potrivit digi24.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.