Suceava: Primarul din Brodina cercetat de DNA alături de prefect a demisionat

Primarul comunei sucevene Brodina, Vasile Viorel Melen, cercetat de DNA, pentru fapte de corupţie, a demisionat din funcţie, iar prefectul a constatat, luni, prin ordin, încetarea de drept a mandatului înainte de termen, relatează Mediafax.

Vasile Viorel Melen
Vasile Viorel Melen

Prefectul Florin Sinescu, cercetat și el în același dosar, a luat act, luni, de încetarea de drept a mandatului de primar al comunei Brodina înainte de expirarea duratei normale a acestuia, ca urmare a demisiei.

Pe durata vacanţei funcţiei de primar al comunei Brodina, atribuţiile acestuia vor fi exercitate de drept de către viceprimarul comunei, Vasile Uhliuc.

Prefectura Suceava a mai menţionat că Ministerul Afacerilor Interne a fost informat despre această situaţie, urmând ca Guvernul să stabilească prin hotărâre data alegerilor parţiale pentru funcţia de primar al comunei Brodina.

Prefectul de Suceava este acuzat de abuz în serviciu pentru că, la solicitarea expresă a primarului comunei Brodina, Vasile Viorel Melen, a intervenit pe lângă funcţionari ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava și pe lângă administratorul unei firme pentru a găsi o soluţie de deblocare a conturilor Primăriei Brodina, care avea o datorie în valoare de 462.315,93 lei din 2008 faţă de o firmă de construcţie ce a reconstruit nouă case distruse de inundaţii, iar aceste datorii au fost înscrise ca arierate care să fie plătite de la bugetul de stat.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.