Simbolul orașului Satu Mare ar putea fi refăcut cu sprijinul municipalității

Fațada hotelului Dacia, simbol al municipiului Satu Mare, aflat într-o avansată stare de degradare, ar putea fi refăcută cu sprijinul Primăriei. Anunțul a fost făcut miercuri de directorul Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Național Satu Mare, Zamfir Danciu.

El a precizat, după ce a fost în interiorul clădirii împreună cu reprezentanți ai altor instituții, că imobilul nu este într-o situație de risc, însă reprezintă pericol pentru trecători din cauza țiglelor care pot fi desprinse de vânt, potrivit Agerpres.

„Clădirea nu reprezintă un pericol, s-a făcut consolidare, s-a turnat beton, are o fundație trainică, nu am văzut deteriorări ale pereților, sunt decapați într-adevăr, dar nu am văzut deteriorări. Cele mai mari deteriorări sunt la acoperiș, care trebuie schimbat 100%, și fațada. Cred că este necesară o intervenție de urgență pentru a împiedica apa să pătrundă în clădire, cred că este necesar să se dea jos acea pânză care acoperă fațada, este grea și agățată în ornamente. (…) Am discutat cu dl. Țânțaș (Beniamin Țânțaș — fiul proprietarului imobilului, Vasile Țânțaș), și-a manifestat și disponibilitatea, am identificat și un cadru legal vizavi de a reabilita Primăria fațada clădirii. N-am citit legea, am s-o citesc și să văd ce posibilități vor fi. Împreună cu Primăria sperăm la o minimă intervenție, ca să nu se întâmple accidente. Când bate vântul rupe din clădire bucăți din cărămidă și le aruncă pe stradă, este pericol“, a spus Zamfir Danciu.

Subprefectul Altfatter Tamas a explicat că anul trecut s-a modificat legea care permite intervenția autorităților la clădirile din proprietatea privată.

„Intervențiile care trebuie făcute de urgență nu cred că sunt atât de costisitoare încât să nu se poată efectua. Adică să schimbi niște burlane, căi de evacuare a apei pluviale, niște țigle cu altele, chiar vechi sau noi, nu cred că ar costa o avere. În legătură cu Legea fațadelor, este o modificare din 2016, din 24 iunie, care modifică Legea 153. Trebuie studiată să vedem dacă există cadru legal, pentru că voință din partea Primăriei de a sprijini acest demers există. Cred că, din partea tuturor, asta ne dorim. Trebuie văzut din prisma decontării cheltuielilor, adică să nu fie vreo contradicție cu vreo altă lege pentru că la sfârșit apare o mică mențiune: cu respectarea altor acte normative”, a declarat subprefectul.

În urma unei acțiuni în instanță, Primăria a obținut obligarea proprietarilor Hotelului Dacia să ia măsurile de conservare generală a monumentului istoric, firma fiind somată în mai multe rânduri de municipalitate, însă nu a răspuns. Omul de afaceri Vasile Țânțaș a fost condamnat la un an de închisoare și își ispășește pedeapsa în Penitenciarul Satu Mare.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.