Sibiu: Un accident grav a avut loc pe autostrada A1, soldat cu doi răniţi

accident. Sursa foto: Google
accident. Sursa foto: Google

Un accident grav a avut loc vineri seară, pe autostrada A1, la ieşirea din Veştem, fiind implicate trei maşini. Două dintre ele au luat foc, a comunicat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu.

Echipajele SAJ şi ISU au transportat doi răniţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Sibiu. Unul dintre răniţi este un bărbat de 32 ani cu traumatism de gleznă.

„Accident rutier urmat de incendiu pe autostrada A1, ieşirea Veştem. Pompierii Detaşamentului Sibiu au intervenit de urgenţă cu 2 autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi două echipaje SMURD. La faţa locului a intervenit şi un echipaj SAJ. Din informaţiile primite de la faţa locului persoanele implicate s-au autoevacuat şi nu se află în pericol”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Alina Voina.

Din primele informaţii este vorba despre trei autoturisme implicate în accident, două fiind  cuprinse de flăcări, potrivit digi24.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.