Paturi apropiate la Secția ATI Galați pentru a face loc pacienților COVID

Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean din Galați dedicată bolnavilor de Covid 19 este plină, iar cadrele medicale au fost nevoite să apropie paturile, astfel încât să încapă mai mulți pacienți.

„Vedem cum facem cu pacienții, sunt 14 acum la secția Covid, mai vine un pacient care a fost operat, vor fi 15.  Nu avem ce face, unim paturile, bine că nu sunt toți intubați. Doar opt sunt intubați. Nu știu ce se va întâmpla, dar fizic nu putem să avem mai mult de 18 pacienți. Mai mulți, înseamnă că o să intrăm peste secția non Covid, dar nu-i bine. Acum în spital sunt 520 de pacienți, iar la secția ATI sunt 36 de pacienți. Acolo avem 45 de locuri”, a precizat managerul Alina Dobrea, potrivit Mediafax.

Spitalul de Urgenţă din Galaţi a rămas fără trei medici ATI

Situația este și mai critică după ce trei medici de la Secția ATI au primit un ordin de detaşare la spitalul Marius Nasta din București. În lipsa celor trei medici, cadrele medicale rămase vor fi nevoite să facă mai multe gărzi.

În utimele 24 de ore, în județul Galați au fost raportate șapte decese din cauza COVID-19.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.