Orban: Există două variante în ceea ce privește declarația pe propria răspundere

FOTO: Gov.ro
FOTO: Gov.ro

Premierul Ludovic Orban a declarat că nu se pune problema ca starea de alertă să nu poate fi reglată legal și să nu avem un set de reguli pentru această perioadă, dar admite că ar putea să nu se poată de amenzi pentru această perioadă. Și în ceea ce privește declarația pe propria răspundere vor fi două variante.


„Am încredere că Parlamentul va dezbate cu celeritate acest proiect de lege adoptat în sedinta de guvern de astăzi. Oricum va exista o reglementare. Noi așteptăm decizia Curții Constituționale de miercuri, după sesizarea depusă de Avocatul Poporului și, în funcție de această decizie, noi vom corecta actul normativ care reglementează starea de alertă printr-o Ordonanță de Urgență, astfel încât să lăsăm totuși anumite instrumente privitoare la aplicarea regulilor imediat după ieșirea din starea de urgență. Cel mai probabil nu vom putea da amenzi, dar reguli vor fi stabilite prin hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență”, a declarat premierul Orban, citat de Hotnews.

În ceea ce privește declarația pe propria răspundere, Orban spune că există două variante :
-varianța menținerii declarației (pe proprie răspundere), fie scrisă, fie pe telefonul mobil,

-fie varianta în care persoanele ce sunt oprite în filtre să declare scopul deplasării în afara localității.

„Ambele variante sunt în analiză, vom lua decizia cât de curând, după instituirea stării de alertă”, a adăugat premierul.

Din 15 mai, România trece din starea de urgență în starea de alertă. Odată cu instituirea stări de alertă, vor exista mai multe măsuri de relaxare.

În România au fost confirmate, până acum, 15.588 de infecții cu coronavirus. 982 de persoane infectate cu coronavirus au murit.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.