Oradea: Primarul Ilie Bolojan a prezentat strategia de dezvoltare a municipiului

Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, a prezentat miercuri, într-o conferinţă de presă, principalele direcţii ale strategiei de dezvoltare a municipiului, document supus în prezent dezbaterii publice şi care, după aprobarea în Consiliul Local din 10 martie, va deveni baza proiectelor cu fonduri europene, informează Portalul național de administrație publică.

Ilie Bolojan
Ilie Bolojan

“Strategia susţine că Oradea pentru a atinge un nivel de prosperitate la nivelul mediu al UE în următorii ani are nevoie de ritmuri de creştere a PIB-ului, a nivelului general de salarii, de cel puţin 5% pe an. În acest scop, strategia municipiului se bazează pe câteva direcţii şi obiective principale. Proiectele propriu-zise vor fi cuprinse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, un alt document ce va fi dezbătut în martie, propus spre aprobare în CL în aprilie. Trebuie să arătăm că ştim ce vrem să facem, ca şi direcţii, cam ce proiecte propunem pentru a merge în aceste direcţii, pentru că doar acele proiecte care respectă direcţiile propuse şi prinse în acest plan sunt eligibile pentru a fi finanţate din bani europeni”, a spus edilul.

Potrivit acestuia, strategia de dezvoltare urmăreşte în primul rând creşterea competitivităţii şi masa economică a urbei. A doua direcţie este realizarea unei infrastructuri de bună calitate şi o conectivitate mărită a municipiului Oradea, ceea ce vizează toate străzile asfaltate, legături cu zona metropolitană, o dezvoltare integrată, după fuziunea cu comuna Sânmartin, a Oradiei cu staţiunile Felix şi 1 Mai.

A patra direcţie se referă la punerea în valoare şi protejarea patrimoniului oraşului, pe partea de arhitectură (clădirile monument, cetatea etc) ori a zăcământului geotermal. Nu în cele din urmă, strategia de dezvoltare mai are ca obiectiv o bună guvernare, prin creşterea calităţii serviciilor publice.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

  1. Este firesc sa nu votzei cu Sorin Oprescu, pentru ca in cabina de vot nu are voie sa intre doua persoane, deodata!Un alt motiv: sa nu dee Sf. sa fii nevoit sa alegi intre Ciomu si Oprescu!In sfirsit, un al treilea motiv: esti in Elvetia si incurajezi echipa Romaniei!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.