Modernizarea Gării Arad, începută în 2012, finalitate incertă

Lucrările de modernizare a Gării Arad, începute în anul 2012, sunt întârziate cu un an, iar reprezentanții CFR Infrastrutură nu pot preciza când vor fi finalizate acestea, potrivit Mediafax.

Gara AradModernizarea Gării Arad a început în aprilie 2012 și face parte din proiectul de reabilitare a liniei de cale ferată cuprinsă între frontiera cu Ungaria (Curtici) și Simeria, tronson care face parte din coridorul feroviar pan-european.

Valoarea lucrărilor doar pe tronsonul Frontieră (Curtici) – Arad – Kilometrul 614, în lungime de 41 de kilometri (din care face parte şi Gara Arad), este de 1,38 de miliarde de lei, iar termenul de finalizare era iunie 2014.

Din suma totală, investiția pentru Gara Arad depășește 334 de milioane de lei.

Segmentul feroviar cuprins între Kilometrul 614 (aflat între staţiile Glogovăţ şi Ghioroc) și Simeria este în curs de licitare, conform reprezentanților CFR Infrastructură, contactați de Mediafax.

Din valoarea de 1,38 miliarde de lei a lucrărilor derulate în prezent în județul Arad, aproape 702 milioane de lei reprezintă fonduri europene nerambursabile, iar diferența este acoperită de bugetul de stat.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.