Minore, obligate să practice prostituția în locaţii de agrement din judeţul Galaţi

FOTO: Captura TVR

Trei persoane suspectate de trafic de minori sunt cercetate de procurorii DIICOT Serviciul Teritorial Galaţi, fiind acuzate că ar fi exploatat mai multe minore pe care le-au obligat să practice prostituţia.

 Potrivit anchetatorilor,  din anul 2020, trei persoane ar fi format un grup infracţional organizat, specializat în comiterea infracţiunilor de trafic de minori. Ele ar fi recrutat, prin metoda ”loverboy”, persoane minore, pe care le-ar fi cazat, transportat şi obligat la practicarea prostituţiei, în diferite locaţii de agrement, din judeţul Galaţi. Au fost identificate mai multe tinere exploatate, pe teritoriul altor state europene, dar şi pe teritoriul României, membrii grupului însuşindu-şi peste 400.000 de euro. Membrii grupului infracţional organizat ar fi procurat si furnizat droguri minorelor pe care le obligau să se prostitueze.

Potrivit IPJ Galaţi, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galaţi, au făcut 12 percheziţii domiciliare, în judeţul Galaţi, potrivit g4media.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.