Medicul pediatru cu haine murdare și rupte, care miroseau a urină, ar putea rămâne fără avizul de liberă practică

Medic pediatru cu haine murdare, rupte și care miroseau a urină, ar putea rămâne fără avizul de liberă practică
Medic pediatru cu haine murdare, rupte și care miroseau a urină, ar putea rămâne fără avizul de liberă practică

Anunțul a fost făcut de Colegiul Medicilor Brăila. Medicul pediatru care s-a prezentat la serviciu cu hainele rupte și murdare, mirosind a urină, ar putea rămână fără aviz de liberă practică, în cazul care nu va trece evaluarea la care va fi supusă de conducerea Spitalului Județean Brăila și Colegiul Medicilor.

„Urmează să fie evaluată în cadrul unei comisii, din punct de vedere medical, psihiatric. În cazul în care doamna doctor nu va lua această evaluare, nu va mai primi avizul de liberă practică”, a declarat președintele Colegiului Medicilor Brăila,  dr. Cristina Stănescu.

Medicul pediatru  Mioara Vasilescu a intat în atenția Colegiului Medicilor, după ce o mamă a povestit pe rețelele de socializare că aceasta avea haine murdare și mirosea a urină. Incidentul s-a produs săptămâna trecută, la Spitalul de Urgențe din Brăilă.

„În seara aceasta m-am prezentat la UPU Brăila, pediatrie copii, cu fiul meu și am avut șocul vieții mele!! Medic pediatru de gardă era pe secție, jos, pe partea stângă, cum intri în Spital este un mic cabinet al doctoriței Vasilescu Mioara!! De la intrare te ia un miros de urină, dna doctor mirosea a urină, dresuri fine rupte, parcă hărtănite de câini, papucii care trebuiau să fie albi, rupți și au devenit culoarea urinii, iar cizmele lungi erau rupte și jupuite, fusta descusută, iar halatul plin de mizerie, la fel ca și papucii!! Acest medic și-a permis să pună mâna pe fiul meu care a vomat ulterior la toaleta din spital. Fac mențiunea ca în mod repetativ, a întrebat de dureri în gât, de burtă, a scris într-un caiet… iar eu am vrut doar să-l vadă un oftalmolog și doream doar trimitere de la Pediatrie la UPU. Pe bilețelul de trimitere, pentru că nu avea tușieră să meargă, a suflat în ea!!Deși am comentat la asistente, pentru că i-au dat repede fiului meu cheia de a merge la baie pentru că a trebuit să ne spălam, dezinfectant… mi s-a adus la cunoștință ca Dna Doctor VASILESCU MIOARA este Medic Pediatru în cadrul spitalului UPU Brăila, se știe de situație, dar nu face nimeni nimic!! Inadmisibil ce se întâmplă”, a scris, pe Facebook, Mary Marinela.

CITESTE SI : Revoltător! Medic pediatru cu haine murdare și care mirosea a urină, la Spitalul din Brăila

Postarea a stârnit un val de reacții negative la adresa medicului pediatru.

„De mulți ani de zile se știe, femeia are probleme psihice. Pe stradă umblă cu multe sacoși pline de vechituri mereu, este la fel de zdrențuros îmbrăcată. Întrebarea este de ce nimeni nu face nimic…?! (Mihaela Gheorghe)

„Femeia aceia nu are ce caută în spital și toată lumea o știe. Dimineața târăște după ea patru papornițe, seara când pleacă la fel. (…) Nu mai are ce caută un asemenea specimen în spital mai ales pe secția de pediatrie….cineva sa ia atitudine că zace in spitalul ala de ani buni pe banii noștri ocupând un loc pe care probabil un doctor competent nu il poate avea pentru ca este ocupat de o instabilă psihic. (Elena Rebeca).

„Și eu am pățit-o cu această doamna doctor… am mers doar pentru o răceală și a ajuns să mă dezbrace aproape complet și să mă întrebe de o sută de mii de ori dacă mănânc cărniță. Era ciudată și-mi era frică, i-am zis mamei să nu mă lase să ma interneze.. până la urmă am reușit să scap doar cu o rețetă, însa când am mers la medicul de familie pentru a-i cere o părere, mi-a spus că pe rețetă erau multe antibiotice și pastile care nu aveau treabă cu răceala mea, erau pentru alte afecțiuni!!!! Am avut mare noroc că nu am luat imediat pastilele, că cine știe ce mai pățeam. Am aflat ulterior că i-a murit familia și trăiește în Chercea într-un garaj, are probleme psihice și toata lumea cunoaște situația, dar din lipsă de doctori o țin pe dânsa”. (Ștefania Paraschiv).

Conducerea Spitalului de Urgență din Brăila a anunțat la momentul acela că va verificări, însă confirmă faptul că medicul pediatru acuzat are probleme personale.

 „Doamna doctor are probleme personale, știm de ele. Au mai fost discuții despre ea, din păcate nu avem medici pentru spital. Oricum, vom verifica și vom lua măsurile care se impun”, a declarat directorul Spitalului de Urgență din Brăila, Delia Râșnoveanu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.