Cum a ajutat un primar un pui de căprioară, găsit la marginea unei păduri

O căprioară botezată Fetița, crescută de o femeie din județul Galați, va ajunge la grădina zoologică. Animalul a fost salvat de femeie, care a îngrijt-o în propria ogradă. Pentru că nu știa ce să facă cu căprioara, femeia i-a cerut ajutorul primarului localității. Acesta a vizitat-o și a intermediat transferul animalului la o grădină zoologică.

Femeia a găsit căprioara anul trecut, într-o tufă cu spini de la marginea unei păduri. De teama câinilor fără stăpân, femeia a decis să ia animalul acasă. Între căprioară și mama adoptivă s-a legat o relație de prietenie, însă animalul a crescut și are nevoie de spațiu mai generos, așa că s-a gândit să ceară ajutorul primarului din orașul Tg.Bujor.

„Era într-o tufă de spini când am găsit-o, se uita sperioasă. Am crezut că-i un pui de vulpe. Am luat-o și am adus-o acasă, am decis să o cresc. I-am dat lapte cu biberonul, îi plăce, mă iubește și mă linge.O să plâng după ea”, a povestit femeia care a crescut căprioara.


Primarul orașului Tg.Bujor, Laurențiu Gîdei, a mers la femeie acasă și  a făcut demersurile pentru a muta căprioara la zoo.

„Inițial, am vrut să vorbim cu proprietarul unei mașini care transportă cai, să ne ajute să ducem căprioara la Galați. Între timp, ne-au sunat cei de la Grădina Zoologică, au spus că ne trimit ei o mașină. Căprioara va pleca la Zoo luni. Oricum, într-un fel sau altul trebuie să ajutăm căprioara, ne-a rugat doamna care a crescut-o. Este o poveste frumoasă care trebuie să aibă happy end, pentru că așa-i stă bine unei povești frumoase”, a declarat primarul orașului Tg.Bujor, Laurențiu Gîdei.
Căprioara va fi mutată, luni, la Grădina Zoologică din pădurea Gârboavele situată lângă orașul Galați.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.