Ministerul Familiei: Campanie naţională destinată conştientizării victimizării în domeniul drogurilor, traficului de persoane şi criminalităţii

Natalia Intotero foto: Facebook
Natalia Intotero foto: Facebook

Reprezentanţii Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au lansat prima campanie naţională de informare din acest an.

Scopul este conştientizarea victimizării în domeniul drogurilor, traficului de persoane şi criminalităţii, potrivit g4media.ro.

„Este nevoie de implicarea noastră constantă şi directă pentru a-i face pe tineri să conştientizeze cât de mari sunt riscurile la care se expun în momentul când cad pradă tentaţiei de a consuma droguri, când ajung într-un anturaj care le anulează puterea de decizie şi de a alege”, a declarat ministrul Natalia Intotero, la eveniment. Primele sesiuni de dezbateri au avut loc la Bucureşti. Timp de două zile, în Aula Ministerului Culturii, peste 400 de copii şi tineri, care beneficiază de o măsură de protecţie specială în serviciile rezidenţiale ale Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din sectoarele Capitalei, au discutat cu specialişti de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Agenţia Naţională Antidrog, Poliţia Română (Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii şi Direcţia Siguranţă Şcolară) şi Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, arată comunicatul de presă al Ministerului Familiei. Ramona Dabija, comisar-şef de poliţie şi directoarea Agenţiei Naţionale Antidrog a explicat că „prin campania care tocmai a debutat ne dorim să ajungem cu mesaje preventive la cât mai mulţi tineri şi copii instituţionalizaţi, astfel încât ei să ştie că nu sunt singuri în faţa problemelor, că pot avea o echipă de specialişti la care să apeleze atunci când au nevoie de ajutor”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.