Brașov: Dosarul RAT pentru Rabla a fost respins

Administratia Fondului de Mediu a respins cererea Regiei Autonome de Transport Braşov de a cumpăra vehicule prin Programul Rabla pentru persoane juridice.

Troleibuz-RAT-BrasovSolicitarea Regiei Autonome de Transport Braşov (RAT) a fost respinsă pe motiv că „cererea de finanţare nu este semnată de către reprezentantul legal al solicitantului“, informează Monitorul Expres.

„Nu a fost depus contractul de mandat al directorului general şi astfel nu se poate constata că acesta are puteri depline de reprezentare a societăţii. Având în vedere faptul că nu se poate constata că cererea de finanţare este semnată de către reprezentantul legal al solicitantului, nu se poate realiza analiza unor documente prezentate şi nici îndeplinirea criteriilor de eligibilitate prevăzute de ghidul de finanţare aferent sesiunii de depunere“, se arată în motivaţia de respingere.

RAT nu este singura instituţie publică din Braşov care nu a reuşit să depună dosare eligibile în cadrul Programului Rabla pentru persoane juridice.

Anterior, Administratia Fondului de Mediu a respins cereri similare depuse de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov şi de Primăria comunei Părău. În cazul Spitalului Judeţean motivul respingerii este legat de lipsa unei hotărîri de Consiliu Judeţean care să aprobe demersul, în condiţiile în care instituţia medicală se află în administrarea Consiliului Județean.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.