Brăila: Un bărbat a fost înjunghiat în propria casă

Foto: cutit. Sursa: Getty Images
Foto: cutit. Sursa: Getty Images

 Un atac sângeros s-a produs în satul Spiru-Haret, comuna Bertestii de Jos din județul Brăila. În noaptea de 20 spre 21 iulie, un localnic a fost înjunghiat în locuința sa, în timp ce dormea.

Potrivit unor informații obținute în exclusivitate de DEBRAILA.ro, doi localnici, tot din Spiru Haret, au fost reținuți. Ei au fost prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. Aceasta va fi cel mai probabil admisă.

Surse din anchetă au precizat că a fost vorba despre un atac premeditat. Cei doi bărbați reținuți, cu vârste de 20 și, respectiv, 33 de ani, au vrut să se răzbune pe victimă. În trecut,fiul celui înjunghiat s-ar fi certat cu o rudă a agresorilor.

Ceartă terminată prost

„Cei doi sunt verișori. După ce au consumat alcool, indivizii și-au astupat față cu tricourile. Au intrat în casă victimei și au atacat-o când dormea”, au declarat sursele citate.

Victima a fost înjunghiată în abdomen și spate. Ea este în stare critică. 

Cei doi tineri sunt acuzați de violare de domiciliu și tentativă la omor, potrivit debraila.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.