Vicepreşedintele CE, despre paşaportul de vaccinare: Cine nu-l are, mai bine să nu pornească la drum!

Vicepreşedintele Comisiei Europene avertizează că cei care nu vor avea la mână certificatul digital de vaccinare ar trebuie să nu pornească la drum prin Europa.

„Cine doreşte să circule prin Europa şi nu are nimic din toate acestea, mai bine să nu pornească la drum”, a indicat marţi vicepreşedintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas.

Documentul valabil din mai

Certificatul ar putea fi finalizat până la data de 19 mai, când are loc târgul de turism FITUR-2021.

„Este riscant să avansăm date, dar există momente semnalate, precum 1 iunie, începutul verii, 17 mai, dată de la care britanicii au anunţat reluarea mobilităţii internaţionale, şi 19 mai, inaugurarea FITUR”, a spus comisarul european Margaritis Schinas, după o întâlnire cu secretarul general al Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT), Zurab Pololikashvili, conform Agerpres. În opinia sa este posibil ca până pe 14 iulie, Ziua Naţională a Franţei, aşadar „o dată foarte importantă pentru Europa”, circa 70% din populaţia Uniunii Europene să fie vaccinată anti-COVID-19.

Verificarea

Parlamentul European şi Consiliul UE lucrează în acest moment la definitivarea detaliilor acestui certificat digital. Comsia Europeană încearcă o coordonare cu alte ţări (inclusiv Marea Britanie) pentru o recunoaştere reciprocă a certificatelor „dacă oferă acelaşi tip de informaţie şi fiabilitate”.

CITEŞTE ŞI: Câți români sunt pe listele de așteptare pentru vaccinarea anti-COVID

Adeverinţa electronică verde va constitui dovada că deţinătorul a fost vaccinat împotriva COVID-19, a primit un rezultat negativ la testul de depistare a infecţiei cu virusul COVID-19 sau s-a vindecat de virus şi va putea fi verificată în orice stat membru UE. Propunerea acestui certificat a fost prezentată de Comisia Europeană pentru a ajuta sectorul turismului, grav afectat de pandemie.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.