Vaccinul Johnson & Johnson a fost aprobat oficial de Statele Unite

Foto: vaccin antigripal
Foto: vaccin antigripal

Vaccinul companiei farmaceutice americane Johnson & Johnson împotriva COVID-19 pentru persoanele în vârstă de cel puţin 18 ani a primit sâmbătă o autorizaţie de urgenţă de Statele Unite.

Anunțul a fost făcut de Agenţia Americană pentru Medicamente (FDA).

Cum se numește vaccinul

Vaccinul are o doză unică și se numește Janssen COVID-19. El poate fi păstrat la temperatura frigiderului și se alătură celor de la Pfizer/BioNTech şi Moderna în campania de vaccinare din Statele Unite. Un comitet de experţi a recomandat vineri lansarea pe piaţă a vaccinului companiei americane. Acest lucru după ce a studiat în detaliu datele testelor clinice, efectuate pe mai mult de 43.000 de persoane.

Trei milioane de doze distribuite de săptămâna viitoare

Minim trei milioane de doze din produsul Johnson & Johnson sunt pregătite pentru a fi distribuite de săptămâna viitoare, spune guvernul american.

Compania s-a angajat să livreze Statelor Unite 100 de milioane de doze până la sfârşitul lunii iunie.Statele Unite vor avea deja suficiente vaccinuri până la sfârşitul lunii iulie pentru a imuniza aproape întreaga populaţie, incluzând cele 600 de milioane de doze comandate în total companiilor Pfizer şi Moderna.
Adăugarea vaccinurilor elaborate de Johnson & Johnson ar putea crește viteza campaniei de vaccinare.

Vaccin cu „vector viral”

În total, peste 72 de milioane de injecţii au fost efectuate până acum în SUA.

Vaccinul Johnson & Johnson este un vaccin cu „vector viral”.

El utilizează ca suport un alt virus mai puţîn virulent. Acesta este transformat pentru a-i adăuga instrucţiuni genetice de la o parte a virusului responsabil pentru COVID-19. Ajuns în celule, se produce o proteină tipică SARS-CoV-2. Ea educă sistemul imunitar să o recunoască.

În cursul testelor clinice, eficacitatea vaccinului a fost de 85,9% împotriva formelor severe de COVID-19 în Statele Unite.

Efectele secundare cele mai frecvent observate au fost durerea la locul injecţiei, cefaleea, oboseală şi durerile musculare, potrivit stiripesurse.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.