Un șofer turc a primit interdicţie de a mai intra în România! 

Un şofer turc, în vârstă de 63 de ani, nu va mai putea intra în România pentru o perioadă de cinci ani. Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au depistat în camionul pe care îl conducea patru migranti ascunşi printre capace de fontă pe care le transporta în Lituania.

Aceştia au declarat că sunt cetăţeni sirieni şi că doreau să ajungă în Germania, potrivit digi24.ro.

„În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetăţean turc, în vârstă de 63 de ani, aflat la volanul unui autocamion. Şoferul transporta capace din fontă, din Turcia pentru Lituania. La controlul de frontieră, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au observat că şnurul asigurator este secţionat şi lipit, motiv pentru care au procedat la deschiderea semiremorcii, ocazie cu care au descoperit ascunse patru persoane de sex masculin. În cadrul cercetărilor, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul corporal asupra persoanelor, dar nu au fost descoperite documente care să ateste identitatea acestora ,aceştia declarând că sunt cetăţeni sirieni şi că doreau să ajungă în Germania”, a comunicat ITPF Giurgiu

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.