Un șofer român i-a îngrozit pe polițiștii germani: „Bordul era ca un pom de Crăciun”

FOTO: Poliția germană
FOTO: Poliția germană

Un șofer român i-a șocat pe polițiștii germani care l-au oprit pe autostradă în dreptul localității Dulmen. Potrivit oamenilor legii, mai mulți martori din bord erau aprinși și „arăta ca un pom de Crăciun”. Martorii semnalau grave defecțiuni tehnice ale camionului.

În primul rând, vehiculul nu avea inspecția tehnică periodică. De asemenea, avea erori la ABS și au trimis camionul la un control amănunțit. Mecanicii au descoperit un disc de frândă complet rupt.

Șoferului i s-a interzis să mai plece la drum până nu-și repară toate problemele. Camionul transporta piese de mașini din Rimini, Italia la Gescher, în Germania.

În urmă cu aproximativ o săptămână, un alt șofer român i-a impresionat negativ pe oamenii legii germani. Agenții serviciului de trafic al poliției din districtul Mettmann au verificat joi, 22 iulie, în Haan (Renania de Nord-Westfalia), un Mercedes Sprinter înmatriculat în România.

Vehiculul, în care călătoreau patru muncitori, a fost verificat deoarece la prima vedere părea într-o stare tehnică necorespunzătoare circulației. 

Pentru a avea un document de expertiză cu privire la toate defecțiunile vehiculului, acesta a fost dus pentru control la TÜV Süd din Haan. Au fost depistate în total 35 de defecțiuni, dintre care unele foarte periculoase.

La verificarea tehnică, ofițerii s-au îngrozit. Frânele dubei erau într-o stare deplorabilă. Erau atât de ruginite, încât sistemul de frânare putea ceda oricând.

Șasiul vehiculului era, de asemenea, ruginit în mai multe locuri. Structura era atât de afectată încât cadrul metalic s-ar fi putut rupe în orice moment dacă ar fi fost supus unei sarcini mari.

Pentru a ascunde găurile de rugină, acestea au fost umplute cu spumă poliuretanică și acoperite cu bandă adezivă și vopsite cu vopsea neagră, potrivit unui comunicat al poliției.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.