Un șofer a fost accidentat mortal, după ce a oprit mașina pe avarii ca sa repare o defecțiune

Accident groaznic în județul Galați. Un șofer a fost lovit mortal după ce a primit mașina pe avarii ca să repare o defecțiune la una dintre roți. Șoferul vinovat a fugit de la locul accidentului, însă a fost prins și reținut de polițiști.

Luni, în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Matca, în timp ce efectuau activitatea de patrulare pe DJ 251, s-au sesizat din oficiu cu privire la existența unui accident rutier soldat cu decesul unei persoane și părăsirea locului accidentului de către conducătorul auto vinovat.

Din verificările polițiștilor s-a constatat că, în jurul orei 20:45, un bărbat în vârstă de 51 ani, din comuna Matca, județul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 251 dinspre localitatea Valea Mărului spre Matca, la ieșirea din prima localitate, a oprit autoturismul în afara părții carosabile, pornind avariile, cu intenția de a remedia o defecțiune la roata stângă spate.

Acesta a coborât din autoturism și a deschis portiera stângă spate, moment în care a fost acidentat mortal de către un alt autoturism ce venea din aceeași direcție de deplasare. Persoana care a provocat acest accident auto nu a oprit și a fugit de la fața locului.

Mai multe echipaje de poliție au fost trimise în zonă, iar în aproximativ două ore s-a reușit identificarea conducătorului auto, fiind vorba despre un bărbat de 55 ani, din comuna Matca, județul Galați. Acesta a fost depistat la adresa de domiciliu, adresă unde se afla și autoturismul implicat în evenimentul rutier.

„În urma testării alcoolscopice a rezultat o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a stabilit de asemenea că bărbatul de 55 ani, avea permisul reținut ca urmare a săvîrșirii altor infracțiuni la regimul circulației rutiere.

În această cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de Ucidere din culpă, Conducerea unui vehicul fără permis de conducere, Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și Părăsirea locului accidentului.

În urma probatoriului administrat, față de conducătorul auto s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi, acesta va fi prezentat la Judecătoria Tecuci cu propunere de arestare preventivă”, a transmis IPJ Galațo/

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.