Un român este cel mai bătrân om din lume. Va implini 112 ani

Cel mai batran om din lume sursa : Realitatea.net
Cel mai batran om din lume sursa : Realitatea.net

Un român a devenit, oficial, cel mai bătrân bărbat din lume, după ce britanicul Robert Weighton, în vârstă de 112 ani a decedat. Dumitru Comănescu va împlini 112 ani pe 8 noiembrie, potrivit Guinness World Records.

”Dragii mei, am primit cu emoție vestea cea mare, dar, în primul rând aș vrea să transmit condoleanțe familiei fostului lider mondial, Robert Weighton. Mă simt onorat și binecuvântat să fiu acum, oficial, cel mai vârstnic bărbat din lume și să reprezint România la cel mai inalt nivel! Este incredibil! Vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine, care m-au ajutat și susținut de-a lungul anilor, familiei, prietenilor și apropiaților. Dar mai ales, pentru tot, eu îi mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că El a ales să fiu astăzi aici, pe primul loc în clasamentul celor mai în vârstă bărbați din lume. Vă multumesc pentru urări și gândurile frumoase, vă doresc multă sănătate și sper ca dumneavoastră să mă depășiți!”, a declarat Dumitru Comănescu, pentru Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti (CSMB).

Dumitru Comânescu s-a născut la Proviţa de Jos, comuna Drăgăneasa, în judeţul Prahova. A fost inginer agronom şi unul dintre cei mai valoroşi fitopatologi, fiind discipolul fondatorului Institutului de Cercetări Agronomice, Gheorghe Ionescu Siseşti.

Dumitru Comănescu declara, într-un interviu, că iubirea şi echilibrul sunt „secretele” vieţii lungi, iar dorința de a cunoaște cât mai multe i-a păstrat mintea tânără. El spune că mănâncă destul de puţin, în special alimente bazate pe grăsimi nesaturate, și doarme la prânz.

„În primul război mondial aveam 6 ani la începere, nu îmi aduc aminte prea mult. Noi eram la ţară şi eram mai departe de marile fronturi. În 1918 însă, îmi aduc aminte de Marea Unire, când toţi oamenii au sărbătorit şi toată lumea cânta imnul.

În al doilea război mondial, eu fiind inginer agronom, am fost mobilizat pe loc, în spatele frontului pentru a contribui la pâinea ţării. Într-adevăr, am trăit cu toate acestea multe evenimente violente şi am fost martori la atât de multe pierderi umane încât acum apreciez altfel ceea ce avem”, spunea el, într-un interviu pentru life.ro.

De 28 de ani, Dumitru Comănescu locuieşte alături de fiica şi ginerele său, într-un apartament din Bucureşti.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.