Un magistrat aruncă în aer sistemul medical: Medicii se droghează!

IJ face poliția gândirii și cere CSM sa-l sancționeze pe Danileț după critici aduse CSM

Magistratul clujean Cristi Dănileț face o serie de dezvăluiri, despre consumatorii de droguri care ar putea arunca în aer lumea medicală, dacă se dovedesc a fi conforme cu realitatea, conform evz.

Judecătorul Cristi Dănileț susține că printre consumatorii de droguri se numără și medici, chiar chirurgi, care consumă înainte de a intra în sala de operație. Magistratul a relatat că aceștia nu pot fi sancționați deoarece legea penală din România nu incriminează consumul de droguri, ci doar deținerea. Cristi Dănileț a făcut aceste declarații pentru un website local, Servus Cluj.

Avertisment

„Sunt intelectuali, mulți IT-ști care consumă cannabis și sunt doctori care nu intră în sala de operație fără să nu consume canabis. N-aș vrea să dau nume, sunt din județul Cluj. Știu de la colegi de ai lor care s-au plâns. Eu trebuie să-mi fac datoria, să îi avertizez pe toți”, a explicat Cristi Dănileț.

CITEȘTE ȘI: Cristi Dănileț, avertisment pentru viitorul președinte al României

Judecătorul a relatat că oamenii nu cunosc în totalitate legislația privind consumul de droguri și le atrage atenția că trebuie să o respecte.

„Există o legislație, dar oamenii poate că nu o cunosc. Sunt unii care invocă «știi, dom’le, dar legea asta nu e în regulă. Că voi, magistrații, aplicați legea fără să gândiți, că uite sunt alte state precum SUA sau știu eu, Olanda sau Portugalia unde s-a legalizat consumul de substanțe».

Consumul nu este incriminat

„A, că ai consumat sau ți s-a făcut rău, ai ajuns la spital, iar medicii când ți-au făcut analize au constatat că tu ești consumator, noi nu intervenim. Deci nu consumul este incriminat în legislația din România, ci deținerea în vederea consumului propriu. Dar dacă este vânzare, dăruire, transport sau depozitare deja intri la trafic, iar pedepsele sunt duble. Deci grjă mare în ce anturaje ne învârtim”, a subliniat Cristi Dănileț.

În acest context, judecătorul a relatat cazul unui medic stomatolog, din zona Dej – Gherla, care consuma etnobotanice. Acesta își procura substanțele din zonă, la prețuri mult mai mici decât canabisul. Dar care aveau efecte mult mai puternice și care dădeau anumite simptome.

Povestiri din penitenciar

„Era aproape distrus când s-a prezentat în fața mea. Mi-a spus că se simte ca și cum ar fi avut creierul prăjit. Asta era expresia pe care a folosit-o. A spus că nu își aduce aminte nimic din ce a făcut în ultimele 6 luni. Pur și simplu i s-a ras o parte din memorie”, a dezvăluit magistratul.

Eu le răspund simplu: mergeți acolo și consumați! Cât timp sunteți pe teritoriul nostru trebuie să respectați legislația din România! Indiferent că ești doctor, profesor sau IT-ist sau boschetar, dacă pot să folosesc denumirea asta, fără o anumită conotație, este interzis să deții asupra ta droguri”, a declarat judecătorul Cristi Dănileț.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.