Tulpina Delta se extinde cu repeziciune în România! Am depășit 100 de cazuri

Numărul infecțiilor cu varianta Delta a coronavirusului, descoperită inițial în India, a ajuns la 101 în România, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică. Din cauza variantei Delta au murit 4 persoane, toate nevaccinate.

Între acestea e și un bărbat de 35 de ani din județul Bacău.

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din INSP anunţă, marți, că până în 18 iulie au fost raportate 2.415 de secvențieri făcute în 7 laboratoare.

Au fost confirmate 1.817 cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare, din care variantă Alpha – 1.682, Beta – 11, Gamma – 23 și Delta – 101.

CITEȘTE ȘI: Tulpina Delta, noi cazuri în Capitală. Autoritățile, în alertă: Se transmite mult mai ușor

Până pe 18 iulie, rata de confirmare cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare a fost de 75%.

Patru decese

Au fost înregistrate 34 decese confirmate cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare (VOC), din care din cauza variantei Alpha – 27, Gamma – 3 și Delta – 4.

Din cele 101 cazuri cu varianta Delta, 54% (55 cazuri) se află în 23 focare, dintre care 17 familiale (27 cazuri) și 6 de colectivitate (28 cazuri), din 7 județe: Argeș (4), Bacău (1), Brașov (1), Dolj (4), Ilfov (4), Iași (3), Teleorman (1) și municipiul București (5).

Cei decedați erau nevaccinați

Cele 4 persoane cu varianta Delta care au murit sunt: o femeie în vârstă de 72 de ani, din Argeș, cu condiții medicale pre-existente și nevaccinată, un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Bacău, cu istoric de călătorie în Irlanda, având condiții medicale pre-existente și nevaccinat anti-SARS-CoV-2, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Bacău, cu istoric de călătorie în Finlanda, având condiții medicale pre-existente și nevaccinat anti-SARS-CoV-2 și o femeie în vârstă de 90 de ani, din județul Iași, și aceasta cu condiții medicale pre-existente și nevaccinată.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.