Trafic în condiţii de ceaţă în șapte judeţe şi pe A1 şi A3

Ceaţa reduce vizibilitatea în trafic marţi dimineaţa pe mai multe drumuri din judeţele Argeş, Brăila, Covasna, Harghita, Ilfov, Olt şi Teleorman, dar şi pe autostrăzile A1 Bucureşti – Piteşti şi A3 Bucureşti – Ploieşti. 

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, nu sunt drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza condiţiilor meteorologice sau din cauza vreunui eveniment rutier. Este semnalată ceaţă care scade vizibilitatea în trafic sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din judeţele Argeş, Brăila, Covasna, Harghita, Ilfov, Olt şi Teleorman. Se circulă în condiţii de ceaţă care scade vizibilitatea sub 200 metri şi pe autostrăzile A1 Bucureşti – Piteşti şi A3 Bucureşti – Ploieşti, pe alocuri. Pe autostrăzile A2 Bucureşti – Constanţa şi A4 Ovidiu – Agigea, precum şi pe DN 1 Ploieşti – Braşov şi DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, se circulă pe un carosabil preponderent uscat, fără probleme deosebite de vizibilitate, cu valori de trafic reduse, potrivit g4media.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.