Toni Grecu, fondatorul grupului de umor „Divertis”, martor la incendiul de la ”Matei Balș”: ”Sistemul sanitar din România ardea…”

sursa fotio :tonigrecu. agerpres
sursa fotio :tonigrecu. agerpres

Toni Grecu, unul dintre cei trei fondatori ai grupului de umor „Divertis”, a fost internat in spital din cauza noului coronavirus în urmă cu trei săptămâni. Actorul a suferit cumplit din cauza bolii.

El a cunoscut momente de groază, fiind internat in spital cănd s-a produs incendiul de la Institutul ”Matei Balș”.

Toni Grecu nu mai are COVID, a plecat acasă, actorul dezvăluind drama prin care a trecut .
„Nu a fost niciun moment o formă uşoară a bolii. Dar nici una foarte severă, care să fi necesitat internarea la ATI.

După atăta timp petrecut în spital, pot spune cu mâna pe inimă că am avut de-a face cu cea mai mare dramă. Dar cu şi cea mai mare comedie pe care am trăit-o vreodată”, a declarat Toni Grecu, potrivit exquis.ro.

”Sistemul sanitar din România ardea…”

Toni Grecu a povestit spune despre  teribilele momente când a izbucnit incendiul în urma căruia au murit pacienți carbonizați și alții chiar și la câteva zile, din cauza arsurilor.

„Povestea de azi pentru mine a fost de fapt o cursă sufocantă, extenuantă. Fără aer, de 150 de metri, prin faţa unui spital arzând. Cursă terminată la uşa salvării în faţa căreia m-am prăbuşit inconştient, dar fericit”, a spus actorul.

„În urma salvării… sistemul sanitar din România ardea. Participasem la cel mai mic şi mai extenuant maraton din lume. Şi am alergat şi singur. În urma salvării, spitalul ardea. Sistemul sanitar din România ardea”, a transmis de Toni Grecu, în ziua incendiului.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.