Şoşoacă s-a opus desfiinţării grupurilor parlamentare de prietenie cu Rusia

Diana Sosoaca. Sursa foto: Digi24
Diana Sosoaca. Sursa foto: Digi24

Parlamentul a aprobat desființarea grupurilor parlamentare de prietenie cu Federația Rusă și cu Republica Belarus, în contextul războiului din Ucraina.

Cu toate că era de așteptat un vot în unanimitate, au existat cinci deputați care au votat împotrivă.

Propunerea de desființare a celor două grupuri de prietenie a fost făcută de Grupul Român al Uniunii Interparlamentare (GRUI), după ce partidele și-au retras toți membrii care făceau parte din cele două grupuri.

CITEŞTE ŞI: Şoşoacă, scandal la Ambasada SUA: Este un afront la adresa poporului român!

„În spiritul declaraţiei Parlamentului României privind situaţia din Ucraina, propunem Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor desfiinţarea Grupului de prietenie cu Federaţia Rusă manifestându-ne astfel, o dată în plus, solidaritatea cu poporul ucrainean, victimă a agresiunii militare ilegale, neprovocate şi nejustificate a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei”, se arată în transmitea GRUI.

Din cei 367 de parlamentari prezenți, 356 au votat „pentru”, 5 au votat „contra”, 3 s-au abținut iar 3 nu au votat.

Unul dintre cei cinci care au votat împotriva desființării grupului a fost senatoarea independentă Diana Șoșoacă. La finalul anului trecut, Sputnik, organul de propagandă al Rusiei în România, o nominaliza pe Șoșoacă drept „omul politic al anului 2021”.

Totodată, la finalul lunii martie, Șoșoacă a condus o delegație de parlamentari care s-a întâlnit cu ambasadorul Federației Ruse, Valery Kuzmin, pentru un memoriu privind neutralitatea României în războiul din Ucraina.

Şi un fost PNL-ist a fost împotrivă

Împotriva desființării celor două grupuri a votat și fostul ministru PNL al Dezvoltării Ion Ștefan. Cunoscut și drept „ministrul Grindă”, Ion Ștefan a demisionat în octombrie anul trecut din grupul parlamentar al liberalilor, arătându-se împotriva alianței cu PSD. Ulterior acesta a demisionat și din partid, urmându-l pe Ludovic Orban în Forța Dreptei.

Al treilea parlamentar care a votat „împotrivă” a fost deputatul Ciprian Ciubuc. Recent exclus din AUR, acesta a făcut scandal alături de Șoșoacă la ambasada SUA de la București. Un alt parlamentar care a votat împotriva desființării grupului de prietenie cu Rusia a fost Mihai Lască, prezent și el alături de Șoșoacă la circul de la ambasada SUA. Al cincilea vot împotriva desființării grupului a venit din partea deputatului Francisc Tobă, intrat în Parlament pe listele AUR și exclus la scurt timp din partid.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.