Șoferul unui microbuz de transport persoane, prins băut la volan în orașul Brăila

sursa: Politia Romana

Șoferul unui microbuz de transport persoane, din Brăila, a fost prins drogat la volan. Polițiștii l-au oprit în timp ce se afla în trafic și l-au testat cu etilotestul, rezultând 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Luni, 10 octombrie 2022, în intervalul orar 06.00 – 10.00, poliţiştii au desfăşurat activităţi specifice de verificare în trafic a autovehiculelor de transport persoane, cu precădere în zonele cu risc rutier ridicat.

„În jurul orei 08.00, poliţişti din cadrul Biroului Rutier au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un microbuz, pe Calea Călăraşilor din municipiu. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibaţie alcoolică de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.450 de lei şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, conform O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice”, potrivit IPJ Brăila.

Acţiunea a avut ca scop reducerea victimizării populaţiei prin accidente rutiere în care sunt implicate, cu vinovăţie, autovehiculele destinate transportului public de persoane (inclusiv cele destinate transportului de elevi) efectuate cu autovehicule având mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto.

Poliţiştii au controlat 101 de vehicule şi au aplicat 16 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice. Totodată, ca măsură complementară, poliţiştii rutieri au reţinut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce două permise de conducere.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.