Șofer român de tir, ucis de coronavirus în Italia

sursa foto:tgmax.it
sursa foto:tgmax.it

Tragedie. Un șofer român de TIR a murit din cauza noului coronavirus în Italia. Daniel avea 38 de ani și a stat internat în stare gravă 20 de zile. Primarul localității italiene și-a exprimat condoleanțele spunând despre român că a fost un „muncitor impecabil”.

Daniel Siriteanu, un şofer român de TIR stabilit în Italia, a murit de coronavirus în spitalul din Chieti, unde a fost internat în terapie intensivă. Daniel trăia de 18 ani la Tollo (Chieti). Primarul localităţii şi-a exprimat condoleanţele, scrie tgmax.it, citat Observator.

„O veste pe care nu am vrut să o dau niciodată, dar cu inima tristă și frântă cred că este corect să o comunic. Daniel ne-a lăsat în jurul orei 6.30 în această dimineață, un bărbat puternic, bun și generos, un cetățean model tollez, un soț iubitor și un muncitor impecabil.”, a spus primarul din Tollo (Chieti), Angelo Radica.

Potrivit aceleiași surse, Daniel era șofer de TIR pentru o companie din Bisenti (Teramo), un oraș din zona roșie. Tânărul s-a îmbolnăvit în urmă cu aproximativ douăzeci de zile și a ajuns în spital în stare critică. În ciuda eforturilor medicilor, noul coronavirus l-a răpus.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.