Șofer român de TIR, găsit mort într-o parcare în Italia

tir, google
tir, google

Un șofer român de TIR a fost găsit mort în cabina camionului său, într-o parcare de pe autostrada A1 Bologna – Firenze, în zona de serviciu Badia Nuova.

Medicii chemați de urgență la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Totul s-a întâmplat duminică, 9 august 2020, în parcarea de pe autostrada A1, acolo unde românul a oprit pentru a se odihni. După câteva ore, patronul firmei de transport la care era angajat românul nu a mai reușit să îl contacteze.

Astfel, patronul a sunat la numărul de urgență și a semnalat că șoferul român stă de foarte mult timp în parcarea respectivă, în dreptul localității Castiglione dei Pepoli, provincia Bologna.

Care e cauza decesului

În jurul orei 21.15, la fața locului au ajuns polițiștii, dar și o ambulanță care au identificat TIR-ul. Șoferul român se afla în cabină, la volan, fără niciun semn de viață, notează La Repubblica, potrivit antena3.ro,

Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l readuce la viață pe românul în vârstă de 64 de ani. Trupul neînsuflețit al românului a fost transportat la morgă pentru necropsie, expertiză care a stabilit cauza exactă a morții.

Potrivit unor surse, românul ar fi suferit un infarct, decesul său fiind provocat astfel de cauze naturale.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.