Șofer aflat sub influența drogurilor, prins de polițiști cu 178 km/h pe autostradă

Foto: radiocluj.ro
Foto: radiocluj.ro

Polițiștii Biroului Poliția Autostrăzi A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au depistat un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din municipiul Hunedoara, care mergea cu viteza de 178 de km/h pe o porțiune de drum unde viteza maximă admisă este de 130 de km/h.

 În urma testării conducătorului auto cu aparatul drog-test, a rezultat că era sub influența drogurilor. El a fost condus la spital, pentru recoltarea mostrelor biologice în vederea stabilirii prezenței, în organism, a substanțelor interzise. Față de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Pentru depășirea limitei legale de viteză, acesta a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.305 lei, potrivit g4media.ro.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

  1. Eu propun ca înaintea eliberării, cercetării în stare de libertate sau instituirii controlului judiciar pt indivizii depistați că au consumat alcool sau substanțe interzise să se pună fiola sau aparatul drugtest și procurorilor imediat ce dă și semnează cu mânuța lor dispoziția…. respectivă Iar dacă polițistul observă că domnul procuror sau jud are ochii mici și roșii ca de viezure să fie trântiți imediat la pământ și încătușați….că prezintă pericol social pt societate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.