Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Tradiții, obiceiuri și superstiții

sursa: infocrestin

Creştinii îi sărbătoresc luni, 29 iunie, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii celor din penitenciare care au greşit faţă de Dumnezeu, precum au greşit şi ei: Petru s-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creştini.  În România, potrivit datelor oficiale sunt puțin peste 500.000 de români aniversați de Sfintii Petru si Pavel. 

“Tradiţia spune că Sfântul Petru este stăpânul lupilor, aceştia neîndrăznind să facă vreo stricăciune oamenilor fără încuviinţarea sfântului; tot Sfântul Petru mai are în păstrare şi cheile de la porţile Raiului şi mai are în pază şi balaurii din cer care mărunţesc gheaţa, transformând-o în grindină; se mai spune că sfântul, fiind marele ucenic a lui Hristos, umblă prin lume pentru a afla necazurile creştinilor, pe care apoi le împărtăşeşte lui Dumnezeu; dar poate fi văzut şi în lună sau când se deschide cerul la marile sărbători, stând la masa împărătească; dar este şi subiectul unor întâmplări hazlii: i se fură caii sau boii în timpul aratului, pierde cheile Raiului, are o iubită pescăriţă, petrece şi joacă alături de oamenii de rând la o cârciumă, se îmbată şi este bătut de oameni etc.; dintre târgurile organizate în ţară în această perioadă, cel mai cunoscut este cel de pe Muntele Găina”, scrie Romulus Antonescu în “Dicţionar de simboluri şi credinţe tradiţionale româneşti” (2016), potrivit infocrestin.

Sfântul Apostol Pavel (Paul pentru catolici) era originar din Tarsul Ciliciei, din neamul Veniamin şi a fost elevul învăţatului Gamaliel. Luptând împotriva creştinilor, Sfântul Apostol Pavel a participat la uciderea arhidiaconului Ştefan. Pe calea Damascului însă i se arată Hristos într-o lumină orbitoare şi îl mustră: “Saule, Saule de ce mă prigoneşti?”. El se converteşte şi primeşte botezul de la Anania, episcopul Damascului.

Sfântul Apostol Pavel a pornit în trei mari călătorii misionare şi a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură. Sfântul Petru a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos, în anul 67, pe 29 iunie.

Tradiții, obiceiuri și superstiții

Pentru că Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost în temniţă fiindcă L-au mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, au devenit ocrotitori ai sistemului penitenciar din România. Cei doi sfinţi sunt ocrotitori ai celor lipsiti de libertate şi pentru că cei ajunşi în penitenciare sunt persoane care au greşit faţă de Dumnezeu, precum au greşit şi ei: Petru S-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creştini.

Tradiţia populară spune că în această zi apar licuricii, care îi ghidează pe cei ce se rătăcesc în păduri sau în munţi. Aceştia ar fi, de fapt, scântei ale biciului Sfântului Petru.

De Ziua Sfinţilor Apostoli Petru si Pavel se dă de pomană pentru cei morţi, iar femeile trebuie să ofere vecinilor şi săracilor mâncare gătită, dar şi vase de lut pline cu apă, astfel încât morţii nu vor flămânzi, şi nici nu vor înseta pe tărâmul celălalt.

Oamenii nu au voie să muncească, nici la câmp, şi nici în gospodărie. În ziua prăznuirii celor doi sfinţi nu se spală, nu se aruncă gunoiul din casă şi nu se toarce, iar oamenii trebuie să meargă la biserică.

În această zi nu se scutură merii, pentru ca ogoarele să fie protejate de grindină. În popor, se mai spune că femeile văduve nu au voie să mănânce mere până în ziua de Sfântul Ilie dacă vor să fie sănătoase.

În Calendarul popular, ziua Sfinţilor Petru şi Pavel marchează miezul verii agrare şi perioada secerisului. În vremurile când oamenii erau foarte credincioşi, Sânpetru de Vară umbla pe Pământ, singur sau însoţit de Dumnezeu. În povestirile şi snoavele populare, Sânpetru este un om obişnuit: se îmbracă în straie ţărăneşti, se ocupă cu agricultura, creşterea animalelor şi, mai ales, cu pescuitul. Fiind credincios, foarte harnic şi bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în cer, unde îi încredinţează porţile şi cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste cămările cereşti, împarte hrana animalelor sălbatice, în special lupilor, fierbe grindina pentru a o mărunţi prin topire şi a deveni mai puţin periculoasă, se mai spune în popor.

sursa: infocrestin

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.