Sfânta Împărtășanie ar putea fi amânată până când se va permite utilizarea unei singure lingurițe pentru toți

sursa foto: Biserica Ortodoxa Romana
sursa foto: Biserica Ortodoxa Romana

Patriarhul Daniel le-a cerut printr-o scrisoare oficială membrilor Sfântului Sinod să își prezinte poziția față de o propunere fără precedent. În documentul respectiv, Patriarhul vrea să „solicite autorităților de stat să permită doar participarea credincioșilor la Sfânta Liturghie, iar împărtășirea lor comună cu Sfânta Euharistie să fie hotărâtă la o dată ulterioară, după 1 iunie 2020, în consens cu celelalte Biserici Ortodoxe”, scrie G4Media.

„Împărtășania euharistică a credincioșilor în Sfânta Liturghie cu aceeași linguriță, deși nu este reglementată canonic de vreun Sinod Ortodox, totuși este o practică de aproape 9 secole. Prin urmare, această practică nu poate fi schimbată nici în timp de pandemie, chiar dacă medicii epidemiologi cer această schimbare, ca o condiție pentru a prermite partciparea credincioșilor la Sfânta Liturghie”, se arată în documentul BOR.

Scrisoarea a fost trimisă membrilor Sfântului Sinod (organismul colectiv de conducere al Bisericii Ortodoxe Române – BOR), iar aceștia a trebuit să răspundă dacă sunt sau nu de acord cu propunere Patriarhului până luni, 11 mai, ora 20.00, urmând ca pe baza răspunsurilor să fie făcută publică poziția oficială a BOR.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.