Unul dintre primele lucruri pe care îl fac mulţi nord-coreeni când ajung în Sud este să se reîntoarcă pe băncile şcolii, chiar dacă au trecut ani buni de când şi-au terminat studiile.
Coreea de Nord se laudă cu o rată de alfabetizare de 100%, iar şcoala, obligatorie şi gratuită, ar fi ilustrarea perfecţiunii sistemului său socialist. Însă cei care reuşesc să fugă din acest stat izolat îşi dau seama când ajung în Sud că le lipsesc cunoştinţe de bază.
Autor: Octavian Ionașcu
În Coreea de Nord, învăţământul se confundă cu elogiile aduse conducătorilor, povestesc transfugii, iar desfăşurarea orelor de curs este afectată de o sărăcie lucie.
Ri Kwang-myong, de 31 de ani, se află printre elevii adulţi care studiază la şcoala Wooridul din Seul, un refugiu educaţional pentru nord-coreeni.
„Am studiat şi obţinut diplome în Coreea de Nord, dar nu ştiu mare lucru”, explică Ri Kwang-myong, care s-a întors pe băncile şcolii anul trecut, la şase luni după ce a ajuns în Coreea de Sud.
O bună parte din ce a învăţat în Nord nu poate fi aplicat în Coreea de Sud. „Tot ce am învăţat este diferit”, spune ea.
Printre materiile cele mai importante din programa nord-coreeană este studiul revoluţionar, care are legătură în principal cu dinastia Kim la putere, relatează La Croix într-un reportaj preluat de pe France Presse.
„Dragoste de partid şi de stat”
Micii nord-coreeni încep la vârsta de şase ani cu două ore săptămânale. Ei învaţă versiunea oficială a copilăriei părintelui fondator al Coreei de Nord, Kim Il Sung, a fiului şi succesorului său Kim Jong Il şi a liderului actual Kim Jong Un.
Mai târziu, mama lui Kim Jong Il, Kim Jong Suk, se alătură acestui panteon educativ şi la liceu şase ore pe săptămână sunt dedicate familiei conducătoare, o proporţie deloc neglijabilă din orele de curs.
Când reporterii France Presse s-au deplasat la liceul Manbok din Sonbong, din Coreea de Nord, directorul Ri Myong Guk le-a explicat că „elevii noştri cresc în dragoste şi afecţiune de partid şi de stat”.
„Credem că este important să-i învăţăm pe elevi istoria politică şi revoluţionară, pentru ca ei să înţeleagă dragostea şi afecţiunea marilor conducători”, a adăugat el.
Din punctul de vedere al guvernului sud-coreean, educaţia nord-coreeană vizează inocularea „unei loialităţi necondiţionate faţă de partid şi de conducător, ca şi cum acesta este lucrul care contează cel mai mult în viaţă”.
Lee Mi-yeon, fostă educatoare de grădiniţă care a fugit în Coreea de Sud în 2010, confirmă acest lucru. „Sunt prezentaţi ca nişte figuri mitice, asemănătoare unor zei, care au creat ţara şi au transformat conurile de brad în grenade”, a declarat ea.
Fosta educatoare spune că lecţiile privind familia conducătoare sunt introduse şi în alte materii, nu doar în istoria revoluţionară.
„Dacă ai o lecţie privind construcţia de imobile trebuie să dedici în jur de cinci minute relatării unei poveşti în legătură cu liderul în scopurile educaţiei ideologice”, spune ea.
Educaţie „crucială” pentru integrare
Potrivit transfugilor nord-coreeni, mulţi oameni oameni au trebuit să renunţe la şcoală când economia s-a prăbuşit în anii 1990. Sute de mii de oameni ar fi murit atunci de foame.
Lee Song-hee, de 27 de ani, care studiază în capitala sud-coreeană la şcoala Wooridul, povesteşte că după numai patru luni petrecute într-o şcoală primară nord-coreeană, ea a trebuit să renunţe la educaţie, pentru a-şi ajuta mama să întreţină familia.
„Cutreieram munţii şi colinele pentru a aduna ierburi medicinale”, îşi aduce ea aminte. Când a început cursurile în Coreea de Sud, în septembrie 2017, era aproape analfabetă.
În jur de şaizeci de astfel de „elevi” sunt înscrişi la şcoala Wooridul. Coreea de Sud are şapte astfel de instituţii speciale, care le oferă transfugilor o educaţie gratuită despre care directorul de la Wooridul, Yun Dong-ju, spune că este „crucială” pentru viaţa în Sud.
„Cel puţin o reeducare în materie de cultură, limbă, ştiinţe sociale şi istorie este esenţială”, afirmă el.
În caz de reunificare, această chestiune a educaţiei ar reprezenta o imensă provocare, pe lângă clivajul cultural între cele două ţări.
Un sistem cu efecte perverse?
În societatea sud-coreeană ultra concurenţială, în care peste 90% dintre elevi termină liceul şi 40% merg la universitate, nou-veniţii nord-coreeni au un enorm deficit de cunoştinţe şi de competenţe, spune Yun Dong-ju. Mulţi dintre ei nu au baza şcolară dobândită în ciclul primar sau secundar, scrie France Presse.
În acelaşi timp cu elevii adulţi, instituţiile speciale de învăţământ pregătesc în majoritate copii, întrucât micuţii nord-coreeni, foarte în urmă în comparaţie cu cei din Sud, nu pot să frecventeze aceleaşi şcoli.
Lee Hyung-jong, cercetător la Institutul pentru studii extreme orientale, avertizează în privinţa posibilelor efecte perverse ale unui sistem care restrânge posiblităţile de interacţiune ale copiilor nord-coreeni cu sud-coreenii de aceeaşi vârstă.
„Şcoala nu este numai un loc de studiu”, spune el. „Elevii învaţă socializarea construind relaţii cu profesorii şi cei de aceeaşi vârstă cu ei”, adaugă cercetătorul.
Cetățeanul TV
