Rafila trimite românii să ia cât mai RAPID pastilele de iodură de potasiu

Iodura de potasiu

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, îi îndeamnă pe românii cu vârsta sub 40 de ani să meargă „cât mai repede” să-și ridice pastilele de iodură de potasiu.

CITEŞTE ŞI:  Rafila: Se menține trendul crescător al deceselor cauzate de COVID-19

„Distribuția pastilelor e perfect funcțională. Îndemn pe toată lumea, pe toate persoanele de până la 40 de ani, să se prezinte cât mai repede la medicul de familie de la care trebuie să primească prescripția pentru pastilele de iodură de potasiu”, a spus luni Rafila, răspunzând la o întrebare a jurnaliștilor.

El a adăugat că sunt 2.500 de farmacii în toată țara în care se găsesc aceste pastile, iar oamenii le pot ridica gratuit, pe baza rețetei.

„Este un sistem perfect funcțional. Este important ca oamenii să apeleze la sistemul pe care noi am reușit să îl punem la punct”, a spus Rafila.

Cerere mare

Întrebat dacă există cerere pentru pastilele de iod, Rafila a răspuns: „Există cerere mai mare, mai mică, Nu știu să vă spun. Dar acum, probabil că pe măsură ce lucrurile se tensionează în Ucraina, e posibil ca cererea să crească. Dar medicii de familie trebuie să elibereze o prescriăție celor care trebuie să primească iodura de potasiu”.

Declarația vine în condițiile în care forțele ruse au bombardat din nou centrala nucleară de la Zaporojie, din Ucraina. Potrivit autorităților ucrainene, în atacul de duminică au fost loviți trei senzori de radiații.

Pastilele de iodură de potasiu trebuie luate doar cei cu vârste sub 40 de ani, în cazul unui accident nuclear, în termen de 24 de ore de la producerea acestuia.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.