Radu Mazăre a avut parte de o nuntă tristă și „mută” în penitenciar

Membrii familiei lui Radu Mazăre, cel care şi-a oficializat relaţia cu Roxana Mihalache în spatele gratiilor, a declarat la România TV că a fost o zi tristă chiar dacă fostul primar s-a însurat.

Mama lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, acum aflat la Penitenciarul Rahova, a explicat televiziunilor cum a decurs la închisoare nunta fiului său.

„A fost o zi tristă. Ne-am bucurat toată familia de relaţia lui Radu cu Roxana că s-a oficializat, ea a făcut parte din familia noastră de mulți ani, iar azi oficializarea a fost un lucru normal, dar am fost toți triști pentru că evenimentul s-a petrecut la închisoare. S-a mai și comentat că am fost foarte nervoasă când am venit la penitenciar, îmi era rău, sunt operată pe inima de 2 ori, am operațîi și la picioare, abia mă țineam pe picioare, când m-am dat jos din mașină erau 30 de reporteri care m-au sufocat, a trebuit să împing cu mâna. Să va spun cinstit eram hotărâtă să vorbesc, dar atât de tare m-a deranjat că n-am mai vrut să vorbesc cu nimeni nimic. Eu nu ii condamn, dar trebuie puțină înțelegere. Am fost triști, că nici Radu nu a fost prea vesel. Are o condamnare de 9 ani pe zile pe baza unui raport de constatare făcut de DNA și după 9 ani de procese, 100 de ședințe de proces, primește o pedeapsa de 9 ani deși expertiza constată că prejudiciul e 0. Dacă ați auzit vreodată un om condamnat pentru prejudiciu zero, eu n-am auzit”, a declarat mama lui Radu Mazăre.

„A fost o ceremonie cât se poate de decentă. După ceremonie ne-am retras într un colț și am stat de vorba pur și simplu, dar a fost imposibil să-l facem să zâmbească. Roxanei i-a zâmbit, dar cu noi a fost foarte trist, a mai spus mama fostului edil.

Fiul lui Radu Mazăre a crezut că e la o nuntă mută pentru că s-a respectat regulamentul şi nu a avut voie nici măcar un pahar de apă. „Măcar ne-am strâns în brațe”, a spus acesta.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.